În nenumărate cazuri s-a întâmplat să vă doriți mult să exprimați o idee care să vă mulțumească pe deplin. Porniți în căutarea celor mai potrivite cuvinte, nu spunem, alese, că nu sunteți pe cale să compuneți o poezie. În minte, aveți un text simplu, o propoziție scurtă de împărtășit cu un interlocutor care nu v-ar ierta dacă nu ar ieși așa cum este de dorit. Din convingerea că le-ați găsit, începeți să le pronunțați sau, mai mult, să le dați drumul în scris.
La un moment dat, constatați că v-ați înșelat și că un cuvânt dintre cele căutate a luat incorect, departe de sensul lui propriu-zis, locul celui just. Realizați imediat că ați creat o confuzie de sens și că rostirea inițială a dvs. a eșuat, dându-vă de gândit. Așadar, elementele de vocabular, cuvintele acelea, nu au fost supuse unui control riguros și, din păcate, nu v-ați atins scopul. Acela de a respecta normele gramaticale ale limbii române de care se vorbește mai peste tot, atunci când vă respectați pe voi înșivă. Pentru că asta înseamnă în final a vorbi și a scrie corect românește.
Să aflăm în cele ce urmează cum procedăm ca să nu mai cădem în capcana confuziilor înțelesurilor făcute în situația unor termeni total diferiți.
Teamă și temeritate fac parte din categoria cuvintelor a căror apariție este deseori nejustificată, atunci când vorbitorii pun semnul egalității între cei doi termeni sau cu alte cuvinte aceștia văd o asemănare, chiar dacă aproximativă, a formei lor.
E cazul să reflectăm mai mult și să înțelegem că „teamă” se traduce prin stare de adâncă neliniște și tulburare provocată de un pericol care ne amenință. Este ceea ce ne indică orice dicționar pe care l-am consulta.
Astfel, în DEXI- Dicționar Explicativ ilustrat al Limbii Române– „teamă” se prezintă ca substantiv feminin și are înțelesul precizat mai sus. În plus, este sinonim cu „frică”, „teamăt”, un cuvânt învechit sau popular, de data aceasta de genul neutru.
De ex.
Unor oameni le este teamă de câini.
Prietenei mele îi este teamă de necunoscut.
Sunt elevi cărora le este teamă să iasă la tablă.
Pe măsură ce mă apropiam de casa părăsită, aveam un oarecare teamăt.
Temeritate vine din franțuzescul témérité, latinescul temeritas,-atis și are înțelesul de îndrăzneală deosebită, cutezanță, uneori nesocotită, curaj. De la substantivul acesta s-a format și adjectivul temerar, temerară. Se spune despre cineva care este îndrăzneț, cutezător, chiar peste măsură, neînfricat, curajos.
De ex.
Ni se pare uimitoare temeritatea cu care se aruncă bărbații în apa rece ca să prindă crucea de Bobotează.
Vă trebuie mereu o doză de temeritate, pentru a depăși toate obstacolele dificile.
Concluzionând, avem o deosebire evidentă de sens specifică celor doi termeni aflați în discuție. Cu toate acestea, încă se mai descoperă câte un context unde dăm peste „temeritate” în loc de „teamă”.
De ex.
Dacă operația nu reușește, ce riscuri pot apărea? Au întrebat cu justificată temeritate părinții.
Prin urmare, într-un asemenea exemplu, structura „cu justificată temeritate” s-a substituit nejustificat unui simplu cuvânt- „teamă”.
Fiți temerari și folosiți cuvinte care nu trebuie niciodată confundate, cu condiția să vă aplecați mai mult asupra sensurilor cu care s-au impus cunoașterii noastre din cele mai vechi timpuri.